O decizie care poate fi aprig şi mult timp discutată de marea mulţime şi prostime a fost luată zilele trecute de instanţele din Capitală. Tribunalul Bucureşti a respins cererea de înregistrare a Partidul Poporului a unui cunoscut patron de televiziune. Decizia nu este definitivă, deoarece iniţiatorul are dreptul să facă contestaţie. Nu este pentru prima oară când instanţele resping înscrierea acestei formaţiuni în registrul partidelor politice.
Unii spun că în spatele acestei hotărâri stau motive politice, ori că numele patronului în titulatura partidului reprezintă o problemă. Dar din contră, mai mult ca sigur, numele lui e floare la pălărie. Necazul e altul. Că acesta s-ar fi numit partid al poporului. Cum să aibă poporul un partid? Suntem capitalişti.
Oricine ar fi înfiinţat o astfel de organizaţie ar fi păţit la fel. Şi dacă ar fi reuşit să se strecoare cu un alt nume, dar cu acelaşi obiectiv, ar fi fost subjugat. Aleşii noştri nu au niciun interes ca poporul să fie reprezentat, ca poporul să aibă organizaţie şi deschizători de drumuri. Poporul trebuie să rămână orb, surd şi mut. El trebuie să primească, şi asta, cu pipeta, doar ce vor mai marii lui.
Prostimea nu trebuie să se unească, ca nu cumva să devină o forţă şi să nu-i răstoarne pe cei de diferite culori, fie portocalii, galben-albăstrii, roşii, fie verzi. Mulţimea dezbinată poate fi stăpânită şi minţită. Acest lucru s-a dovedit şi în cazul nostru, nu doar de la Revoluţie şi până acum, ci de-a lungul celor două mii de ani de istorie. Şi nu doar atât. Ai noştri, au demonstrat, indiferent în care legislatură şi din care partid au provenit că prostimea e bună până se termină alegerile. Mai apoi, contează doar interesul major al familiei şi al grupului. Nici pomeneală al celor pe care-i reprezentau şi din ai căror bani li se strîngeau nesimţitele salarii.
Ca dovadă că aşa este, după 21 de ani de aşa zisă viaţă nouă, cetăţeanul român are pensie mai mică, salarii mai mici, şi nici vorbă de condiţii mai bune în infrastructură, transporturi, sănătate, ori învăţământ, în timp ce dările la… stăpâni au crescut. Nu e de mirare că în astfel de condiţii, când lanţul se strânge tot mai tare în jurul gâtului românului, când ar avea tot mai multe motive de nemulţumire şi revoltă, cineva se gândeşte să nu îi deschidă poarta spre… iluminare. Ar fi prea periculos pentru cei de sus ca tocmai acum, când mai sunt câteva firimituri şi ciolane mici de împărţit, să dea năvală poporul flămând. Şi prea riscant.